Deși considerăm că am depășit de ceva vreme perioada modernă a existenței umane și ne aflam în perioada post-modernă, unele subiecte legate de viața și dezvoltarea ființei umane rămân în umbră, un tabu existențial, universal.
Deși despre sexualitate se vorbește foarte mult în ultima vreme și chiar uneori ne simțim asaltați de o supradimensionare a conceptului, există destul de puține studii care vin să elucideze detalii semnificative pentru mulți, mai ales pentru tineri.
În acest context, justificarea unor ipoteze se face încă empiric, pe o logica bazată pe principiul -„ dacă a=b și b=c, atunci a=c...” Nu că „regula de trei simpla”, n-ar mai fi valabilă, însă în problematici complexe și foarte importante pentru individ, rămâne o abordare de nivelul „epocii de piatră”.
Și... deși admitem studiile lui Freud, pionierat în subiectul sexualități, ca aberante pe alocuri, și evident cu foarte multe lacune, nu ne putem lăuda cu faptul ca am evoluat foarte mult în cunoașterea acestei nevoi și a comportamentului implicit atașat.
Ma uimește și intriga în același timp faptul că toți sunt specialiști și modul în care se scriu o multitudine de aberații pe tema sexualității, fără să existe studii serioase în spate.
În ultima vreme am fost provocată în mai multe rânduri de către studenții mei să discutam despre „masturbare” și deși un subiect la prima vedere incomod, mă bucur foarte tare că tinerii încă vor să știe, să se informeze și să cunoască într-o maniera erudita și despre această latură a vieții umane, fără de care nu putem exista - sexualitatea.
Religia condamnă masturbarea, pentru ca așa găsește de cuviință... punct. Nu există argument biblic care sa reglementeze acest aspect, dar, cum controlul maselor se face și prin crearea sentimentului de vinovăție, iaca, încă un mijloc în plus pentru a ține frâiele.
Argumentele pe care alți „specialiști”, mai mult sau mai puțin autointitulați le aduc în plan psihologic, de asemenea, nu au la bază decât raționamente logice, controlate de arhetipuri construite în sistemul lor de valori de către cei care i-au crescut și educat.
Am găsit argumente precum:
-Masturbarea afectează imaginea de sine.
-Masturbarea provoacă dependență
-Masturbarea provoacă impotență.
-Masturbarea duce la scăderea numărului de neuroni, la consumul de „vitamine și minerale”, de care organismul are nevoie și pe care le pierde prin ejaculare.
-Masturbarea duce la scăderea stimei de sine la femei.
-Masturbarea afectează ulterior actul sexual „normal”, intre doi parteneri.
...
Și lista poate continua.
Pentru că am început să mă implic în diferite forme de informare și specializare pe domeniul sexualității, am căutat, evident, studii care să justifice anumite ipoteze, pe care psihologi, consilieri și teologi, le susțin și le transmit mai departe celor cărora vor sa le facă bine. Din păcate, nici în literatura de specialitate străină n-am găsit foarte multe informații solide, și nici studii serioase, desfășurate pe eșantioane semnificative (mii de indivizi), care să ateste sau să conteste argumentele pe care le-am enumerat anterior.
Dacă ar fi să merg pe o logică și mai bazală decât a celor care susțin cu tărie opiniile de mai sus, mi-aș dori doar răspunsuri la câteva întrebări:
- Masturbarea în sine (ca act)...
sau etichetarea actului ca fiind un comportament rușinos, negativ, indezirabil, cu care individul este îndoctrinat din adolescență, și care creează sentiment de vinovăție, afectează imaginea și stima de sine?
- Masturbarea (ca act)...
sau dependența în sine (de orice) este dăunătoare? De la alimente de orice fel, până la orice alt aspect al stilului de viață și al comportamentului de zi cu zi (ciocolată, dulciuri, mâncare din abundență, ajustarea aspectului fizic, rosul unghiilor, sport excesiv... etc.), orice comportament care crează plăcere, repetitiv, în exces, crează dependență... iar dependența (de orice) este dăunătoare.
- Masturbarea...
sau blocajele mentale create de anumite convingeri sau experiențe negative, duc la impotență?
- Masturbarea...
sau ejacularea/orgasmul „consumă” resurse (dacă ar fi să iau în calcul cel mai aberant argument pe care l-am auzit vreodată - „
masturbarea duce la scăderea numărului de neuroni, la consumul de „vitamine și minerale”, de care organismul are nevoie și pe care le pierde prin ejaculare.” Ca și cum acest aspect reprezinta una dintre erorile de concept ale Divinității când a creat specia umană)
- Masturbarea...
sau relațiile sexuale nesatisfăcătoare, incompatibilitatea dintre parteneri, deficitul frecvenței satisfacerii nevoilor sexuale în raport cu specificitatea individuala a fiecărui partener, generează probleme în relația sexuală „normală” dintre doi oameni?
- Masturbarea...
sau o dorință excesivă de satisfacere sexuală (care de multe ori nici nu există dar care umple alte goluri, alte nevoi resimțite dar evitate sau considerate mult mai dăunătoare -ex.lipsa afectivității, etc) dăunează? Actele sexuale „normale” cu partenerul de viață, cu o frecvență foarte mare sunt mai puțin dăunătoare? Cine stabilește numărul/ frecvența actelor sexuale normale, pentru fiecare individ?
- Câte cazuri de impotență, tulburări psihice, relații de cuplu defectuoase cunoașteți și care au ca și cauzalitate
exclusivă masturbarea? 1000? 10.000? 100.000?........ Și dacă cineva are tendința de a susține cu ardoare răspunsul: „
aaa... sunt muuuulte, cazuri, sunt, sunt...!!!” (doar pentru că creierul lui a fost bombardat cu titluri de articole, cu povesti despre X sau Y, sau cu 2-10 cazuri pe care le-a avut la cabinet în ultimii 10 ani), l-aș ruga să se abțină până când îmi poate aduce ca argument studii concrete, realizate pe eșantioane semnificative, de către specialiști și instituții avizate, pentru că asta chiar m-ar ajuta foarte mult.
Dicționarele definesc actul în sine astfel:
Webster Dictionary - erotic stimulation especially of one's own genital (see genital 2) organs commonly resulting in orgasm and achieved by manual or other bodily contact exclusive of sexual intercourse, by instrumental manipulation (see manipulate 1), occasionally by sexual fantasies, or by various combinations of these agencies.
Cambridge Dictionary - to touch or rub your sexual organs in order to give yourself sexualpleasure/
to touch or rub someone's sexual organs in order to give themsexual pleasure.
Orice altă definiție a conceptului se oprește înainte de a eticheta / pozitiv sau negativ actul în sine.
De asemenea, forumurile medicale și opiniile medicilor prezintă masturbarea într-o manieră echidistantă și fără argumente medicale care să susțină indezirabilitatea actului în sine.
„Este masturbarea periculoasă?
În general, comunitatea medicala considera masturbarea o exprimare a sexualității normala si fara riscuri, atât pentru femei cât si pentru bărbați. Nu produce injurii fizice, nu dăunează organismului si poate fi practicata cu moderație pe tot parcursul vieții individului, ca parte a comportamentului sexual normal. Anumite religii si culturi se opun practicării masturbării sau chiar o considera un păcat. Acest lucru poate conduce la sentimente de vinovăție sau rușine în legătură cu acest comportament.
Unii experți sugerează că masturbarea poate îmbunătăți relațiile interumane și sănătatea sexuală. Explorându-și corpul prin masturbare, poți afla zonele erogene și poți împărtăși aceste lucruri partenerului. Unii parteneri folosesc masturbarea reciproca pentru a descoperi tehnici pentru îmbunătățirea relației sexuale și creșterea cunoașterii reciproce.” (http://www.sfatulmedicului.ro/Sex-si-erotism/ghid-despre-masturbare_701)
Mi-aș dori răspunsuri, dar mai ales răspunsuri coerente bazate pe studii științifice serioase, la întrebările mele de mai sus... pentru că nu sunt un fan al masturbării, cum nu sunt un fan al mâncării, nici al sportului, nici al vegetarianismului, nici al spiritualității fundamentaliste, etc... dar trăiesc cu ele, practicandu-le când și cât am nevoie, pentru echilibrul dintre trupul, mintea și sufletul meu (mixt specific/ unic pentru fiecare individ uman) și acceptându-le ca fiind domenii/comportamente umane normale, care ajută și contribuie la echilibrarea vieții de zi cu zi și la o satisfacție ridicata a individului în raportul cu viața personală.
