Am vazut o femeie pe la mijlocul vieții, zâmbind, cu ochi triști dar senini și frumoși. Am recunoscut-o cu greu, dar mi-am amitit totul despre ea, și m-am bucurat să o regăsesc după mult, foarte mult timp. Am vazut dincolo de ochi, că sufletul i-a ramas același... Am întins mâna, am atins-o, era reala, vie...
Este femeia care știe ce înseamna viața cu toate culorile ei..., cu boală, sărăcie, violență, abandon, alcoolism, muncă, învățătură, zâmbet, frumos, iubire, dăruire, succes... Este femeia care nu știe sa înoate dar știe cum să facă sa nu se scufunde niciodata și să revină la suprafață cu zambetul pe buze. Este femeia care i-ar da dușmanului pâine și lapte și o parte din ea, este femeia care nu se oprește decât uneori, trage aer în piept și merge mai departe cu același elan... Este femeia care m-a interesat cel mai puțin în viața aceasta, femeia care „trebuia să fie” oriunde, oricând, oricum, oricât... Femeia care a ajuns să găsească frumusețea absolută în simplitate și fericirea în ochii și zambetul celui căruia i-a întins o mână, femeie nențeleasă nici de ea uneori... femeia...
Îmi amintesc de câte ori am trecut nepăsătoare, prea grabită să îi dau importanță, prea ocupată să îi ofer sentimente... Mi-am dat seama pentru prima dată că dacă aș iubi-o macar atât cât își iubeste ea dușmanii ar fi minunat, dar cred acum, că merită tot respectul și dragostea mea, acum cât încă e vie, cât o am atât de aproape... Este femeia care m-a ajutat să fiu ceea ce sunt azi...
Pentru ea, anul acesta ofer tot ceea ce am... Și poate că după 35 de ani de ignorare, voi reuși să recuperez timpul pierdut... Voi asculta, voi ocroti, voi răfăța, voi respecta și voi iubi FEMEIA... din mine...
TE IUBESC, FEMEIE!
