Prețul...

       A fost odată un Senior, care a hotărât să facă o excursie prin Europa. Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie, ce cuprindea castelele care pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind menționate zilele și orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială “Castelul Vieții Tale.” Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai spune că, din motive care vor fi anunțate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la ieșire, iar coordonarea zilei și orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobișnuită, de cum ajunge la hotel, domnul formează numărul de telefon și se înțelege cu proprietarul despre data călătoriei.Totul în lume decurge după anumite legi, era inscripționat la intrarea în castel, iar la ușă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate, de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scoțiană, în carouri.
    – Ceilalți vizitatori au intrat deja?, se interesează turistul.
    – Ceilalți vizitatori???, se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual.  

     Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului și a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereți, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele din cameră sub scări, catacombele și camera de tortură din temniță. Când a terminat povestirea, i-a înmânat o lingură și a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să țină lingura cu partea concavă în sus.
     – Și asta de ce?, a întrebat el, nedumerit.
     – Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în aceasta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare om care intră trebuie să poarte această lingură cu el, pe tot parcursul vizitei. După finalul călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă, se achită o Liră sterlină …
     – Și dacă nu vărs nici un gram?
     – O, în acest caz, vizita este gratuită.

      Vizitatorul a fost surprins și amuzat de o astfel de condiție. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip și excursia Seniorului a început. Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-și privirea de la lingura. El a decis să nu meargă în partea de sus, lângă galeria de tablouri, pentru că vântul sufla puternic și ar putea vărsa nisipul. Coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme, însă stând sub scară, își dă seama că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă – lucru care nu i-ar fi pus viața în pericol, dar care cu siguranţă avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, așa că, s-a limitat să examineze camera, de la distanță. Pentru același motiv, Seniorul nu a coborât în temniță, deoarece trebuia să coboare pe niște scări foarte abrupte. Foarte mulțumit de faptul că a păstrat conținutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde și-a început turul.

     Acolo era așteptat de persoana în fustă scoțiană, cu o balanță în mână. Seniorul a golit conținutul din lingură în balanță și a așteptat, nerăbdător ,rezultatul.
    – Surprinzător, ați pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată, spune proprietarul.
   – Mulțumesc.
   – Ți-a plăcut vizita?, întrebă la sfârșit, omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
   – De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip și nu am reușit să văd ceea ce era în jur meu.
   – Foarte regretabil!!… Știi, voi face o excepție pentru tine. Din nou îţi voi umple lingura, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl verși pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Singura condiție e că trebuie să reuşeşti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.

    Fără a irosi nici un moment, domnul a luat lingura și a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta, a coborâtrepede pe scări, în temniță. Nisipul era deja vărsat tot, dar asta nu mai conta. Acolo, el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. A început să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, și – a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea s-a hotărât să plece spre ieșire, unde era așteptat de proprietar.
   – Văd că nu aveți deloc nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveți grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut. Vizitatorul nu a răspuns imediat.
   – De fapt, nu, a spus el, în cele din urmă
   – Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
   Omul în fustă își aprinde pipa și spune:
   – Există oameni care trec prin ”Castelul Vieții” lor, încercând să nu plătească pentru nimic și nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt și alții, care întotdeauna sunt grăbiți, pierd repede totul și nu pot obține plăcere. Puțini înțeleg știința vieții. Ei descoperă fiecare ungher și se bucură de fiecare moment. Ei știu că trebuie să plătească pentru tot, dar înțeleg că, în viață, sunt lucruri pentru care merită să plătești

http://filedelumina.ro/2013/04/23/castelul-vietii-tale/#ixzz2RLxzNqKi

Dorințele și momentul „zero”

 La început a fost...   momentul zero.

      Despre momentul zero mi-am propus de mai multă vreme să scriu. N-am făcut-o până acum, ca dovadă că nu înțelesesem (poate) destul de bine valoarea „momentului zero” sau nu reușisem să mi-l însușesc pe deplin.
     
     Am auzit și am trăit în propria experiență, hotărâri legate de schimbarea în bine sau acțiuni cu menirea de a schimba ceva în vederea unei îmbunătățiri generale. De cele mai multe ori spunem - da, am să fac așa...!!!, trebuie să schimb asta...! voi adopta comportamentul...ăsta!
    Din nefericire, tot ceea ce ar trebui schimbat, completat, modificat în viața nostră, în vederea unei îmbunătățiri generale, resimțite la nivel fizic, psihic sau emoțional/spiritual, plasăm într-o zonă atemporală, undeva, paralelă cu axa timpului în care existăm în realitate. Continuăm activitățile zilnice, continuăm același stil de trai, continuăm să ne comportăm la fel, dar cu o promisiune difuză, relativ liniștitoare, a unei schimbări. Orice dorință aduce cu sine ceva nou, o schimbare. Nu există dorință care să nu implice o schimbare personală sau impersonală, de context, de decor, de situație, față de ceea ce există deja. Uneori trăim ani de zile cu această plasare virtuală a dorinței și ajungem să spunem într-un impas marcant... uite, nu mi-am luat timp să schimb..., să fac... etc... !
     Care timp??? - pentru că dorința a fost plasată, așa cum spuneam, într-un spațiu atemporal.

     Evident că există argumente de genul - timpul nu există, timpul este o convenție... etc. Cu toate acestea, existența noastră în această viață este legată de această delimitare care ordonează permanent tot ceea ce facem. Axa timpului este organizatorul general al vieții pe Terra. Tot ceea ce facem este legat de timp, de un timp anume.

    Dorințele noastre, trebuiesc plasate pe axa timpului, altfel ele nu pot exista în realitatea în care trăim noi și nu se pot materializa niciodată. Unii vizionari contemporani, susțin că trecutul s-a dus iar viitorul nu există. Ceea ce există cu certitudine este prezentul. Aceste trei forme ale timpului, așa cum sunt conturate ele convențional, sunt plasate în intervale flexibile. Cât de mare este prezentul? Cât de mare poate fi intervalul numit „prezent”? 24 de ore/zi? o lună? secolul actual? era noastră?
Unde plasăm, de obicei, dorințele?

     Din nefericire, tot ceea ce presupune o schimbare personală, parțială sau totală, plasăm într-un viitor neclar, care oricum nu există (chiar dacă francezii au reușit să-l împartă în două - apropiat și îndepărtat, tot cu virtualul se joacă). Interesant este că plasăm dorința într-un viitor nedelimitat, dar așteptăm efectele sau materializarea ei într-un prezent „foarte apropiat”. Apoi, ne lovim de realitatea imposibilului, ne descurajăm și ajungem să concluzionăm că viața asta nu merită trăită. Sună cunoscut?

     Momentul zero, este momentul acesta, în care ai terminat de citit acest cuvânt. Momentul zero este ceea ce trăiești cu adevărat acum, este cel în care inspiri ultima porție de aer, citind ceea ce scriu aici. Momentul zero este momentul cheie în împlinirea dorințelor. Valoarea momentului zero este mult mai mare decât crezi. Împlinirea schimbărilor se realizează numai când plasezi decizia de schimbare și credința, în acest moment zero. Pentru orice ai vrea să schimbi, pentru orice ai vrea să ți se îndeplinească, trebuie să hotărăști un moment zero, un început. Fără acest moment zero, totul va pluti pe lângă tine zilnic, într-un spațiu paralel care nu se va intersecta niciodată cu realitatea temporală în care exiști tu. Momentul zero, reprezintă momentul când îngropi sămânța într-un mediu propice dezvoltării ei.

    Momentul zero - terenul deciziei.

Am învățat să aștept...

     De când mă știu am urât așteptarea. Poate pentru că n-am destulă răbdare sau poate pentru că o asociez cu timp de „făcut nimic”.

      De fapt, între dorința de a se întâmpla un anumit lucru și materializarea lui, există o perioadă... mai scurtă sau mai lungă, în care rumegi mental, într-un proces anevoios, conturarea momentului când vei trăi ceea ce ți-ai dorit. Fie ca ai alte activități, fie că stai cu ochii în tavan, nu faci decât să ”brodezi” gânduri și imagini. Și pentru ca broderia să fie completă și atrăgătoare... atașezi virtual, emoții.

      Așadar, există două ”acțiuni”- împlinirea la nivel mental a unei dorințe și împlinirea reală, materială. Dacă după definitivarea primei ”construcții” nu urmează imediat cea de-a doua, între cele două se instalează un interval de timp... indiferent de mărimea lui, acesta reprezintă adevărata AȘTEPTARE. 

      De ce este supărătoare așteptarea? Pentru că e un gol. Un gol, o gaură neagră în care parcă, se pierde totul și tu odată cu el. Timpul parcă se dilată, iar imaginea mentală începe să se șteargă, puțin câte puțin... Numim acest interval... PIERDEREA SPERANȚEI. Ceea ce urmează... dacă intervalul devine din ce în ce mai mare... numim DEZAMĂGIRE.

      Există o curbă a așteptării. Urcă până ce imaginea mentală cu împlinirea dorinței se construiește, se șlefuiește, se înfrumusețează. Când totul e desăvârșit atingem apogeul... Tot ce urmează după, coboară...

      Un singur lucru nu se pierde... trăirea, bagajul emoțional agățat broderiei, construcției.... Mai mult decât atât, emoțiile atașate, invers proporționale cu imaginea mentală, cresc în intensitate și devin supărătoare, dureroase... 

Aceasta este toată povestea AȘTEPTĂRII, pe care o urâm. Aștepți ceva? Unde te afli pe curba așteptării?

      Am învățat de-a lungul vremii că cea mai sigură victorie se repurtează atunci când te împrietenești cu dușmanul sau când îi dai senzația că ai renunțat. Am învățat să aștept. Am învățat să mă bucur de tot ce aduce frumos așteptarea, să urc până în vârf și apoi... să suspend pentru o vreme, imaginea, trăirea și dorința... să le las singure în AȘTEPTARE.  În loc să consum energia de a coborâ mai departe, mă arunc să construiesc altă dorință... si să o las... ! Trăiesc numai cu partea frumoasă... Împlinirea se poate realiza și fără prezența, frământarea și suferința mea... 

        Am învățat să trăiesc cu așteptarea, să dansez cu ea, să mă bucur de ea... Pentru că toată viața este o AȘTEPTARE...  și în cazul acesta drumul e mai important decât destinația finală.

     Elimină din sufletul tău, din acțiunile tale, din obiceiurile tale, din principiile tale, tot ceea ce este nefolositor! Lasă loc liber împlinirii! 

Mai laaasă-mă cu... gândirea pozitivă!!!

    De câte ori n-ai auzit această replică sau de câte ori ai folosit-o tu? Zilnic suntem bombardați cu remarca - gândește pozitiv!, ca și cum ar fi aspirina tuturor problemelor. Unii contra-argumentează spunând că nu se pot minți singuri și că nu pot gândi pozitiv despre o situație negativă, alții susțin că au încercat dar că nu reușesc sau că nu au obținut efectul scontat.

   1. Personal am fost omul care spunea: nu pot să mă mint! Cu timpul, pentru că totuși nu negam cu totul valoarea intrinsecă a conceptului, am ajuns să găsesc urme vagi de „pozitiv” în unele situații negative, apoi în toate.  Yess, asta e! mi-am zis... M-am centrat o perioadă pe aceste aspecte, considerând că evidențierea lor, poate diminua restul (negativ), sau chiar îl poate șterge.
Aiureeeea! Aiurea! Aiurea!
Și tăria cu care mi-am dat voie să exprim dezamăgirea, de fapt realitatea, a fost identică cu cea care te-mpinge, la nervi, să dai cu piciorul în prima piatră întâlnită, ca și cum odată cu ea zboară și furia, lăsând loc dezamăgirii... un gust amar. Mama ei de viață!!!

    2. După un timp, am gândit că probabil îmi scapă esențialul. Am început din nou să caut să înțeleg...
     Mă trezeam uneori dimineața fără vlagă, fără puterea de a mă mișca într-un ritm normal, fără chef, fără motivație... fără țintă... Încercam să mă mobilizez și să-mi spun: fataaa! lasă figurile, aduna-ți puterile și revino la normalitate! Nimic. Nu se mișca nimic. Nu vibra nimic. Gandește pozitiv, Mihaelo! Uite ce zi frumosă, soare, ești sănătoasă, nu stai pe stradă, ai un job... un copil minunat... pfff, si câte altele mai înșiram. Nu se schimba nimic, nimic... Eram la fel de căzută, fără dispoziție, fără ”viață”... La naiba' cu gândirea pozitiva!!!!!! Furia era și mai mare, iar dezamăgirea ulterioară pe măsură...

    3. După un alt timp... radiam. Credeam că în sfârșit am descoperit cheia fercirii și a înțelegerii conceptului de gândire pozitivă. Asta ee, yeeeees!!!  In spatele gândirii (p.) stă atitudinea. Înnebunește-i pe toți cu valoarea atitudinii... ”omoară” studenții să adopte  atitudinea pozitivă premergătoare gândirii pozitive:  dimineața când sună ceasul poți să adopți o atitudine pozitivă... gen - bucuria pentru oportunitatea de a face o infinitate de lucruri într-un alt interval de timp limitat, la alegere... sau negativă, gen - chinul unei alte zile la fel... alege atitudinea pozitivă! De tine depinde ce atitudine adopți, și ce gândești după...  Pfffffff!
Aiureeeea! Aiurea! Aiurea!!!

     Când muncești pănă la limita epuizării, când cei din jur nu te înțeleg, când orice încerci (cu un efort resimțit dublu...) eșuiază, când nu mai ai resurse de niciun fel, când dezamăgirea atinge cote maxime și motivația lipsește cu desăvârșire... și cineva binevoitor îți spune zâmbind - gândește pozitiv!!!... fi cinstit și recunoaște că i-ai băga cuvintele pe gât și i-ai mai da și șutul eliberator...
Mă laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaași!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Please!!!!! Si-ți vine să-i arunci... cu toate consoanele rotunjite în față...

     4. Am înteles acum, deși nu mai cred în descoperiri finale, că înainte de a adopta o atitudine ai nevoie de energie. Dacă nu ai energie... nu funcționează nimic. E ca și cum gândind pozitiv și adoptând o atitudine pozitivă, te-ai bucura că rezervorul de benzină al mașinii tale, GOL, miroase a benzină... Ah, ce frumoasă e viața, nu e chiar atât de rău dacă rezervorul încă miroase a benzinăă... Hmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!!!

     Da, susțin cu tărie Gandirea Pozitivă! Însă nu pot să susțin că este primul pas spre ”mai bine”. No way! Din experiență proprie, în viziunea mea există alți pași premergători despre care nimeni nu vorbește:

1. Energie - încarcă-te permanent cu energia necesară unei funcționari normale! Ia energie din hrană, din apă, din natura înconjurătoare, din muzică, din imagini, din culori, din mirosuri... din  timp petrecut cu tine... Încărcă-te!!!
2. Atitudine - adoptă o atitudine pozitivă! Fii deschis și acceptă tot ce e frumos și bun, nu minimaliza valorile din jur, fii flexibil și schimbă principii și valori dacă ele nu mai corespund cu realitatea pe care o trăiești... vezi și reversul medaliei...
3. Gândire pozitivă - gândește pozitiv! elimină fricile, elimină tot ce e inutil în viața ta, dă mai departe ceea ce-ți prisosește, lasă loc pentru lucruri și experiențe noi...
4.... - Fii pozitiv!
   

Consiliere individuală și de grup pentru copii

CONFUZIA

      Presiunea unei patologii nedefinite clar dar cu multiple fațete, determină permanent omenirea secolului în care existăm să identifice cauze și soluții. Fie că vorbim de boli fizice, psihice, afecțiuni relaționale sau sociale, suntem într-o continuă frământare și căutare. Există două elemente care ne acaparează zilnic existența: atenția și confuzia.

       Trăim într-o continuă confuzie, de la lucruri mărunte, cotidiene, până la cele mai mari și mai importante elemente cosmice despre care considerăm că ar trebui să știm.
      Cineva îmi spunea odată, că singura stare pe care creierul uman nu o poate suporta este confuzia. Nu poți trăi în confuzie, și chiar dacă o faci, presiunea acesteia te va măcina pănă la temelie și te vei prabuși iremediabil. (Poate de aceea reacția instinctuală este de a lua capul în mâini când presiunea confuziei este foarte mare, pentru că ai senzația că trăiești iminența unei explozii.)
       Nu poți trăi fără să știi despre ceea ce se întâmplă cu tine, cu celalți, cu lumea, nu poți trăi cu confuzia alegerii, cu confuzia deciziei, cu confuzia necunoscutului. Cand ai de ales între două sau mai multe variante ale unor lucruri sau situații cu care te confrunți, presiunea este atât de mare, te preocupă atât de mult încât măsori sau cântărești sau iei decizii fără analiză, dar cauți să ieși cât mai repede din această stare.
      Confuzia planează din ce în ce mai mult asupra omenirii, de la alegeri mărunte, care presează permanent, până la decizii importante pentru care simți că trebuie să știi ca să alegi și să ieși din această supărătoare nebuloasă. Confuzia, cel mai iscusit instrument de manipulare, este prezentă din ce în ce mai mult în viața personală și socială a omului modern și este generată de dezvoltare și schimbări permanente și  folosită într-un mod meschin pe multe planuri. Lanțul cauzal continuă să se organizeze circular ca un perpetuum, ca o gaură neagră care atrage în interiorul ei tot ceea ce-i iese în cale. Confuzia socială generează căutări permanente, suspiciuni, manipulare, presiuni și angoase, stres patogen care se revarsă atât la nivel individual cât și social. Cercul vicios se închide și ne cuprinde ca într-o centrifugă viața fiecaruia dintre noi.
      Suntem confuzi, nu știm ce e mai bun pentru fiecare dintre noi, nu știm ce ni se potrivește, și când aflăm, realizăm că nu e folositor sau profitabil, nu știm cine contruiește principii și de ce trebuie să epatăm cu ele, dacă trebuie să fim supuși sau nonconformiști, dacă e mai bine să fii liber sau supus...  
      Suntem confuzi, nu știm dacă cei care ne conduc sunt cei mai buni sau dacă au dreptate, și ce-i dreptatea, și cine știe mai bine dacă job-ul pe care îl avem ne aduce bani pentru o viață mai bună sau împlinire, și care variantă ne-ar folosi mai mult, nu înțelegem de ce cei din jur reacționează diferit și ce-ar trebui să facem, să ne modificăm raționamentele pentru o eventuală aliniere sau să rămânem altfel... Care-i câștigul și unde vreau să ajung? Ce am de făcut, până la urmă? care urmă?... care? cine? cum? când? unde?...
        În toată acestă luptă cu ceața, cu nebuloasa acaparatoare, suntem atrași cât mai aproape de centrul vâltorii, pentru că ne legăm de toată această atracție cu undița atenției. Concentrarea, atenția asupra eliberării de haosul mental, de confuzia care ne învăluie, ne ancorează de fapt, într-un nisip mișcător, cu o singură destinație finală... Dacă ne gândim la cele mai ingenioase și reușite numere de magie, ne amintim că înainte de a începe operațiunea, magicianul spune: vă rog să fiți atenți la mine! fi-ți atenți la...! Atenția îndreptată controlat asupra unui singur punct din planul complet în care se desfășoară realitatea, pare să facă lumină, în timp ce la final generează o nouă confuzie.
         Nemulțumirea și disconfortul interior ne împinge permanent spre căutarea unor soluții și spre eliminarea lui. Astfel, scotocim realitatea care ne înconjoară pentru a înțelege ce se întâmplă și ce s-ar putea întâmpla, căutăm să fim cu un pas înaintea viitorului, să aflăm ce ne așteptă după colț, accesând tot felul de surse - horoscop, ghicitori, analize astrale, efecte benefice ale diferitelor elemente din natura înconjurătoare, alte filozofii și religii, alte adevăruri decât cele cunoscute, etc.
       Cunoașterea nu dăunează sănătății dar confuzia venită odată cu ea, cu siguranță. Pentru că tot ceea ce cunoaștem, mai nou, spre deosebire de alte vremuri, experimentăm și ne însușim haotic fără să fim convinși că ni se potrivește sau ne este necesar. Presiunea confuziei în care trăim determină creierele noastre să ceară cu disperare soluții pentru iluminare și ieșire. Căutarea și descoperirea unor noi zone neexplorate solicită atenția. Centrarea atenției pe o nouă descoperire care aduce cu sine multă nesiguranță ne conectează într-un alt mod, dar la aceeași gaură neagră - confuzia (boala secolului).

   p.s. Întrebarea finală nu este - ce pot face? sau, cum...? ci, CINE SUNT EU?
(dacă nu întelegi... întreabă-mă! :)   )