luni, 17 august 2015

Când cucerești o femeie...

... nu o pune în dificultate!
... nu o forța să te placă!
... nu insista dacă ea deja a inteles că o placi!

Cu siguranță există contra-argumente și pot exista diverse comentarii care să completeze părerea mea, însă observ că relațiile de cuplu și „tacticile” de cucerire tind să intre cu forța într-un set de șabloane. Presa virtuală și nu numai, cursuri de dezvoltare personală și terapii de cuplu, răspund în fiecare zi întrebărilor de genul: Cum să faci... să te iubească/să te vrea doar pe tine/ să il (o) seduci/ să ai o relație fericită/ să ai succes în amor....? ( ca să nu mai spun de extraordinarele rețete cu tehnici de succes în relația sexuală )

Uităm că suntem unici și că cei din jurul nostru sunt unici. Atunci când combinăm două elemente unice, relația dintre ele e specială, nu seamănă cu nicio alta. Uităm că în relațiile de cuplu, sunt puse în joc toate piesele de puzzle, nu poți ascunde nimic... și cum - ele trebuie să facă jocul interesant și „tabloul” complet. Uităm că unii sunt mai sensibili, alții mai duri, unii pregnant raționali, alții preponderent afectivi, avem perspective diferite și ne asumăm realitatea prin prisma coordonatelor personale.

Tacticile de abordare și de păstrare într-un soi de legatură a unei persoane...atunci când depășesc limita comportamentului uzual, undeva în zona mercantilă, mecanicistă... nu pot avea decât efect invers.

Adeseori bărbații  nu înțeleg că au nevoie de partenere potrivite cu care să construiască relații durabile și de calitate. Imaturitatea prezentă la majoritatea bărbaților maturi, cu care se și laudă uneori, le controlează viața. Când își doresc ei „jucăria aia`”... fac și pe naiba` să o aibă. Nu conteză dacă le trebuie, dacă au nevoie de ea sau dacă îi poate bucura cu adevărat pe termen lung. Lupta pentru a o avea, tehnicile de cucerire... fac „toți banii”, cum se spune. După ce au obținut-o, constată că nu e așa cum credeau ei, se plâng, o lasă deoparte și încep să caute o alta, mai „roșie”... Uneori toate tehnicile de „luptă” și tot arsenalul de asediu este atât de hilar, enervant și chiar dezgustător...

1. O pun în dificultate ca să aibă nevoie de mine!
Va ajunge, oare, o femeie umilită să respecte sau să iubească bărbatul care a adus-o în situația asta?

2. O fac eu să mă placă, știu eu cum! 
Va fi cea mai minunată parteneră pentru tine femeia căreia i-ai forțat mâna, căreia i-ai dus tone de flori și cadouri, pe care jenată nu știa dacă să ți le facă guler sau să se comporte politicos și să ți le accepte?

3. Insistențele dau rezultate uneori, dar chiar îți dorești femeia care iese cu tine ca să scape de insistențe? Ești fericit că ai făcut-o să spună: „da!” ? Oare n-ai fi fost mai fericit dacă ai fi știut că te vrea pe tine, dintre „sute de catarge”, te-a ales pe tine pentru că te place nu pentru că o sâcâi cu insistențele tale?

Dacă femeia pe care ți-o dorești înțelege că o placi, e de ajuns. Și crede-mă înțelege foarte repede, o singură privire e de ajuns. Dacă te place și ea, va face singură un pas spre tine... și pasul tău, cu pasul ei, elimină treptat distanța, apropierea se produce de la sine. Când tu n-o lași să facă pași, faci tu toți pașii, o iei pe sus ca nu cumva să dea înapoi, crede-mă, nu va fi fericită cu tine toată viața. Nu o trata ca și cum ar avea handicap, nu o trata ca și cum nu știe să gândească, nu poate să aleagă, nu-și cunoaște nevoile.

Dă-i doar un semn că o placi și urmărește-i mișcarea. Dacă e spre tine, mergi și tu spre ea, dacă nu... caut-o pe cea care te alege pe tine pentru ca vrea ea si pentru că te place... ea te va iubi toata viața, te va respecta și-ți va fi alături, pentru că ea te-a vrut, nu pentru că e sub asediu.

Toate aceste tehnici funcționează foarte bine invers, pentru bărbați. Nu tratați femeia așa cum v-ar plăcea vouă să vă trateze una dintre ele.  Nu cuceriți bărbați! Noi funcționăm diferit.
Bărbaților le place să fie puși în dificultate pentru că le stimuleză virilitatea și au ocazia să „lupte”, să facă ceva special pentru a demonstra cât de tare e. Insistențele prind în mentalitatea masculină care-și traduce comportamentul prin: mă place cu adevărat, mă iubește, chiar îi pasă... eu n-o plac, dar poate o voi plăcea într-o zi... Nu-mi place să mă sâcâie cu zeci de telefoane și mesaje dar, îmi place să știu că nu se mai gândește la nimic altceva decât la mine... Când „vreau asta” controlează mintea mai mult decat „vreau să-mi fie bine”, rezultatul va fi un eșec total.

Cu siguranță sunt și femei care reacționează sau gândesc diferit de mine și vor fi încântate pentru toate aceste lucruri, dar, nu uita că suntem diferiți. Caută să știi mai întâi cum e femeia aceea pe care o vrei și dacă felul tău de a vedea viața și relațiile se potrivește cu al ei... Doar atunci vei avea succes.

Cea mai bună relație e cea care se construiește natural, când amândoi vor și se plac reciproc... când își asumă fiecare pas... Niciodată, într-o relație bună și cu potențial, nu e nevoie să „tragi” de celălalt... Nu insista!



Dacă vrei să cucerești o femeie pentru a o avea în viața ta...
... nu o pune în dificultate!
... nu o forța să te placă!
... nu insista dacă ea deja a inteles că o placi!