„Să te faci mare!”

Există oameni nefericiți, cu foarte multe blocaje și robi ai acestora, deși au un vast potențial pentru dezvoltare, creație, succes și o viață fericită...
Oameni care se luptă cu ei înșiși mai mult decât se bucură de viață.
Îți vor spune întotdeuna: lucrez cu mine, nu sunt pregătit, am nevoie de timp, gândesc că... dar simt că..., și după o vreme, îi găsești în același punct sau în același sens giratoriu. Ani la rând.

Oameni care au descoperit câte ceva din profunzimile vieții și cred că atunci când vor ajunge să înțeleaga TOT, abia atunci își vor da voie să se bucure de viață.

Oameni care cred în perfecțiunea vieții... care cred în coerență și care caută viața liniară pe care o au ei în minte.
Oameni care se găsesc rătăcind pe câmpul de luptă dintre ceea ce vor să facă și ceea ce trebuie să facă, între ceea ce simt și ceea ce gândesc... ca niște adolescenți.
Oameni care se războiesc cu ei și umbresc viețile celorlalți...
Oameni care nu înțeleg că nu doar lor li se întâmplă, că toți trecem prin nebuloasa asta, dar că unii decid să se bucure de drum.

Și când te gândești că fericirea stă la spatele lor și-i așteaptă să se maturizeze și că viața trece pe lângă ei tristă că nu le poate atrage atenția.

Și de ce toate astea? Pentru că totul e foarte complicat? Pentru că sunt ei niște ciudați, neînțeleși?
Nu.
Pentru simplu fapt că nu vor să se maturizeze. Îți vor spune că vor, dar nu pot, au nevoie de..., de..., de.... Țin cu disperare de trăirile lor copilărești. Nu își asumă responsabilitatea vieții și trăiesc în castelul lor cu Feți-Frumoși și Ilene-Cosânzene și speră că ei nu trebuie să schimbe nimic și că poate viața asta se va transforma într-o zi în poveste și se vor trezi într-o dimineață, într-o alta lume.

Îmi amintesc poveștile bărbaților care au făcut armată și care știu că s-au întors maturizați din această experiență. De ce? Pentru li s-a impus asta. Atunci când nu te poți maturiza și asta îți aduce numai necazuri, va trebui să îți impui.
Va trebui SĂ ÎNVEȚI... să pierzi, să suferi, să cazi și să te ridici, să iei decizii și să le respecți, să fii demn, să nu te gândești doar la tine, să prevezi consecințele acțiunilor tale și să ți le asumi, să iubești, să fii recunoscător, să te resemnezi, să fii dezamăgit, să fii decepționat, să fii umilit, să greșești și să știi să cedezi, să fii flexibil și să ai răbdare, să te detașezi, să renunți și să lupți...
Să înțelegi că toate acestea fac parte din viață și că n-ai timp să le iei prea mult în serios, pentru că timpul nu se oprește din drum o dată cu tine.
Viața  nu te așteaptă.

Încăpățânarea de a te lupta cu tenebrele și cu angoasele vieții, ca principală preocupare, costă... costă scump. Costă viața... o viață pierdută.