Astazi am realizat pentru prima data ca ”a iubi” n-ar trebui sa fie verb... poate singurul verb care nu reprezintă o acțiune în adevaratul sens al cuvântului. Orice acțiune conține un act volitiv delimitat temporal, presupune o programare, măcar mentală.
Iubirea nu poate fi programata, nu este un act determinat, voit...
Iubirea se instalează și se face simțită... Nu o poți provoca, nu o poți controla... pentru că ea vine din afara ta... Nu poți spune: „de mâine, de la 8 te voi iubi, sau nu te voi mai iubi”, și nu poți spune: „mă voi îndragosti de X sau de Y”... Nu-mi poți multumi pentru că te iubesc, deoarece nu fac ceva special în sensul asta...
Evident, există trei forme recunoscute ale
iubirii (
eros, phileo, agapae), și ele se pot manifesta independent una de cealaltă, chiar programat... dar, adevarata iubire, mixtul celor trei forme, nu poate fi o acțiune, ea este o trăire... este DIVINITATE.
*chiar dacă în definiția verbului se spune ca poate „exprima o stare”... orice „stare” care poate fi cuprinsă aici, poate ”începe de maine de la ora 7 și se poate termina la ora 9”, mai puțin iubirea... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu