DECLARAȚIE DE DRAGOSTE

Tu ești tăcerea credințelor mele

Pe care le risipesc și le adun din nou în mine,

Cu fiecare cuvânt ce te cheamă

Cu fiecare surâs ce te-așteaptă.

Tu ești un ochi deschis

Spre întunericul sufletului meu,

Sub pleoapa căruia se zbat

Zvonurile însângerate ale visurilor.

Tu ești poate însuși dragostea mea

Care crede numai în tine,

Limpezindu-și apele

În frânturile surâsului tău.

Îți port uneori pașii în priviri

Și surâsul în joc de petale,

Îți dărui zâmbete și-ți fur amintiri

Ascunse în șoapte domoale.

Sunt zâmbet și lacrimi pe-același obraz

Sunt râs și durere și vise,

Sunt pusă pe șotii și-s plină de haz

Și-s tristă de genele-nchise

Sunt basmul frumos dorit de un copil

Sărutul furat la-ntâmplare

Sunt scrisul stângaci în nopți de april

Sunt prima și ultima floare

Sunt mâinile tale duioaseșsi reci

Sunt noaptea ce n-o poți rosti

Sunt visul purtat în gând de-amândoi

Sunt miezul de noapte și norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt

O melodie de aripi neterminată,

Un pas desculț pe o plajă fierbinte

Un zâmbet pierdut în râsul tău.

Eu sunt o scrisoare de dragoste

Deschisă dar niciodată citită,

O mână alunecând pe un pian

Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.

Eu sunt o fereastră deschisă

Spre zborul viselor tale,

Dar geamurile mi-au înghețat fără rost

În ierni de așteptare.

Tu ești dimineața albă care-și lipește

Trezirile reci și moi de geam,

Tresărindu-mi tăcut în perdele

Știind că tu ești tot ce am.

Tu ești soarele cu fruntea fierbinte

Stinsă într-un apus de nedeslușit,

Rostogolindu-și visător chemările

Spre alte chemări.

Tu ești cu ochii umezi

De surasul stelelor,

Ce tremură adânc de dureros în mine

Când șoaptele mele ți le dăruiesc.

Tu ești noaptea cu iubiri necunoscute

De nimeni înaintea mea,

Care te stăpânesc și pe care

Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.

Tu ești primăvara cu inimi înflorite

Răsfirând crengile de cais,

În fiecare fereastră

A ochilor mei înfrigurați care te așteaptă.

Tu ești răsuflarea de foc

A macilor lui August,

Ce-mi îngenuncheaza furtunile

Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea ta.

Tu ești ploaia copacilor

În tremurul serii de toamnă,

Și cântecul meu

Te leagănă în brate mângâietoare.

Tu ești iarna cea pustie

Ce mă frânge în fiecare despărțire,

Cu ochi străini și plecări nedefinite

Spre țărmuri stinse de dor.

Tu ești lumina din fiecare floare a grădinii mele

Care se înfioară sub numele tău,

Și-și înalță miresmele

În sonoritatea albă a unei chemări.

Tu ești tăria ce se ridica în copacii mei

Și le înflorește crengile,

În ciorchini grei de culoare

Cu un zâmbet copilăresc.

Tu ești cerul meu senin

Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,

În fiecare noapte când caut răspuns întrebărilor mele

Dincolo de fărâma de lună oprita în geam.

Tu ești pasul nehotărât

Al străzilor mele înfrigurate,

Din diminețile când te așteptam

Cu aripi înălțate în zbor și ochii înlăcrimați de durere.

Te iubesc cum iubesc diminețile

Pure și adevărate care-mi urca-n vine,

Ca un cântec închis în trupul meu

Ce se aude mereu de dorul tău.

Te iubesc cum iubesc florile

Ce-și înalță culoarea sub ochii

Unui albastru imens

Și greu de strălucire.

Te iubesc cum iubesc cerul

Sprijinit pe frunțile noastre,

Ca un cantec uriaș de mâine

Ce ne unește visurile.

Mă întreb de-i cu putință

Ca tu să mă iubești...

 

                                                              GEORGE ȘOVU