joi, 6 martie 2014

DECLARAȚIE DE DRAGOSTE



Tu ești tăcerea credințelor mele
Pe care le risipesc și le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-așteaptă.
Tu ești un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub pleoapa căruia se zbat
Zvonurile însângerate ale visurilor.
Tu ești poate însuși dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-și apele
În frânturile surâsului tău.

Îți port uneori pașii în priviri
Și surâsul în joc de petale,
Îți dărui zâmbete și-ți fur amintiri
Ascunse în șoapte domoale.

Sunt zâmbet și lacrimi pe-același obraz
Sunt râs și durere și vise,
Sunt pusă pe șotii și-s plină de haz
Și-s tristă de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopți de april
Sunt prima și ultima floare
Sunt mâinile tale duioaseșsi reci
Sunt noaptea ce n-o poți rosti
Sunt visul purtat în gând de-amândoi
Sunt miezul de noapte și norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculț pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tău.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghețat fără rost
În ierni de așteptare.

Tu ești dimineața albă care-și lipește
Trezirile reci și moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Știind că tu ești tot ce am.
Tu ești soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedeslușit,
Rostogolindu-și visător chemările
Spre alte chemări.
Tu ești cu ochii umezi
De surasul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Când șoaptele mele ți le dăruiesc.
Tu ești noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpânesc și pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu ești primăvara cu inimi înflorite
Răsfirând crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfrigurați care te așteaptă.
Tu ești răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenuncheaza furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea ta.
Tu ești ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Și cântecul meu
Te leagănă în brate mângâietoare.
Tu ești iarna cea pustie
Ce mă frânge în fiecare despărțire,
Cu ochi străini și plecări nedefinite
Spre țărmuri stinse de dor.
Tu ești lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se înfioară sub numele tău,
Și-și înalță miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu ești tăria ce se ridica în copacii mei
Și le înflorește crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zâmbet copilăresc.
Tu ești cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
În fiecare noapte când caut răspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprita în geam.
Tu ești pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din diminețile când te așteptam
Cu aripi înălțate în zbor și ochii înlăcrimați de durere.

Te iubesc cum iubesc diminețile
Pure și adevărate care-mi urca-n vine,
Ca un cântec închis în trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-și înalță culoarea sub ochii
Unui albastru imens
Și greu de strălucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe frunțile noastre,
Ca un cantec uriaș de mâine
Ce ne unește visurile.
Mă întreb de-i cu putință
Ca tu să mă iubești...
 
                                                              GEORGE ȘOVU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu