Sunt un om bun?

Cum atribuim semnificații, cum decodăm comportamentul uman și cum etichetăm individul în urma acestei evaluări?

În viața de zi cu zi, cântărim valoarea unui om cu greutatea faptelor lui. Și suntem siguri că acest instrument de măsură este corect. Există altul mai bun?

Să comparăm viața unui om cu un tren. Dacă privim doar un compartiment murdar ar fi corect să spunem ca acel tren este sub așteptările noastre? Sau...viața unui om cu un film. Dacă privim doar o secvență negativă sau care nu ne place, înseamna ca filmul este prost?

Cunoaștem pe cineva mai multă vreme despre care putem spune: e o perosoană ok... o știu.... Și dacă într-o zi vedem acea persoană în spațiul public țipând la cineva și folosind cuvinte care nouă nu ne plac? Ups! În acest moment, brusc, eticheta se schimbă ... „Aveam o părere bună despre ea, dar uuite ce face!!! E inadmisibil... M-am lămurit! Nu e așa cum o credeam... Am văzut cu ochii mei cum țipa...!!!

                                                           

Deci, tot ceea ce într-o perioada lungă de timp ne făcea sa evaluam persoana pozitiv, s-a anulat într-o clipă... Și din acea clipă eticheta de ”non grata” o va însoți în viața ei, departe de noi, pentru că nu ne dorim asemenea persoane în apropierea noastră.

Dar dacă acea persoană ești tu? Și într-o conjunctură, o acumulare de factori te-au făcut să-ți pierzi cumpătul, să nu te mai poți controla... Te vei „anula” pentru asta? Te vei urâ pentru gestul tău? Vei considera ca ești cel mai rău om de acum încolo, datorită acelui incident?

Dacă ar trebui să răspunzi acum la întrebarea: sunt eu un om bun?-  vei vedea că avem tendința să răspundem: da, sunt om bun, pentru că... n-am facut rău la nimeni, n-am dat în cap nimănui, n-am omorât pe nimeni... Deci sunt un om bun prin excludere. Sunt un om bun pentru că nu fac rău. Asta este principiul de atribuire și evaluare... Dacă nu fac rău... atunci înseamnă că fac bine și sunt bun. Mai mult decât atât, dacă nu am făcut lucruri grave ca cele enumerate... atunci cu siguranță sunt bun. Dar ce mă fac dacă țip la cineva, dacă jignesc pe cineva într-o conjunctură, dacă n-am răbdare cu alții uneori, dacă fac pe cineva să sufere prin acțiunile mele? Mai sunt sau nu mai sunt un om bun? Răspunsul de obicei este: da, am greșit, e normal, se poate întâmpla oricui, „e uman să greșești”...
Același lucru se întâmplă cu prietenii noștri, cu persoane apropiate și chiar cu partenerul de viață. Cântărim cu o măsură ceea ce fac ei (și cu altă măsură ceea ce facem)... și lipim eticheta. Eticheta prezentă anuleaza eticheta veche, iar eticheta negativă are un termen de valabilitatea mai mare sau poate fi definitivă.

Dacă partenerul de viață își lasă lucrurile împraștiate prin casă în mod frecvent deși i-ai spus de nenumarate ori: „iar ți-ai lăsat ciorapii...!”, „iar ți-ai lăsat...!”, „iar..., iaaaaaaaar.... !!! - parcă...ești îndreptățit să pui eticheta: „un nesimțit”... sau oricare alta te face să te simți bine.

Atribuirea de semnificații include două elemente pe care le ignoram aproape întotdeauna: MOTIVAȚIA și INTENȚIA. Evaluarea fără aceste două elemente nu poate fi corectă. E ca și cum într-o ecuație matematică, încercăm să aflăm necunoscuta fără să ținem cont de două semne. Abia dupa ce cunoști din sursă sigură (adică de la persoana repectivă) motivația și intenția acelui comportament poți să-l etichetezi pe el (comportamentul) ca fiind de un fel sau de altul.  Predictibilitatea nu este un atribut al unei analize exacte. Probabilitatea nu poate fi un istrument de măsură. De cele mai multe ori presupunem motivația și intenția, iar presupoziția noastră ne dă încrederea că evaluarea e corecta. Ne bazăm evaluările mult prea mult pe presupuneri și asta nu face dacât să contureze relații superficiale si nesigure...

Suntem siguri că ne iubește... presupunând că gestul X... asta înseamnă, sau că prin gestul respectiv asta intenționează să transmită. Suntem siguri că e o persoană bună sau rea, că a greșit sau n-a greșit... presupunând că fapta, gestul, actul (motor, verbal, emoțional) ar însemna ceea ce credem noi că înseamnă.

Eticheta pusă unui comportament, nu poate fi pusa în dreptul valorii acelei persoane. Fapta lui nu-l definește. Valoarea unui om nu sta într-o frântură de experiență pe care o observam la un moment dat. Un om este suma a tot ceea ce-l conține. Este suma gesturilor, faptelor, gândurilor, trăirilor, sentimentelor, alegerilor, motivelor, intențiilor... prezente în viața lui. E foarte greu să definești un om, să-i cântărești valoarea într-o manieră complexă și cât mai apropiată de adevăr, pentru că trebuie să calculezi foarte multe necunoscute. Un om nu se schimbă în urma unui fapt, a unui act, a unui gest... Calitatea și valoarea lui se construiesc în timp, se definesc în timp.

Atribuirea de semnificații comportamentelor umane stă la baza calității relațiilor pe care le avem cu ceilalți, iar relațiile interumane atârnă greu în definirea calității vieții.