Binecuvantarea golului

 

     M-am trezit in jurul varstei de 35 de ani, intr-un mare gol. Tot ceea ce construisem pana atunci se prabusise. Ma simteam plutind undeva in neant, fara nicio directie, fara sa inteleg ce si de ce mi se intampla, fara sa simt sau sa mai vreau ceva anume. Consideram ca mi-am consumat prima jumatate din viata traind tot felul de incercari si experiente greu de depasit si ca probabil n-ar mai fi nimic din ce ar putea sa mi se intample care sa ma mai impresioneze sau de care sa-mi mai fie frica.
     Imi amintesc ca un drag student de-al meu, care trecea printr-o anumita experienta de viata, a venit sa ma roage intr-o zi, sa fiu ingaduitoare pentru o perioada in care urma sa absenteze de la facultate. Am incercat sa-l conving sa n-o faca, temandu-ma ca ii va afecta dezvoltarea academica, dar el a continuat sa-mi argumenteze decizia, relatandu-mi cateva aspecte ale situatiei lui familiale. In final mi-a spus: stiu ca nu aveti cum sa ma intelegeti, dar... In momentul acela, toata jumatatea de viata consumata mi s-a derulat prin fata ochilor si i-am spus: pot intelege mai mult decat crezi... daca vrei sa vorbim despre divortul parintilor inteleg, daca vrei sa vorbim despre "abandon" inteleg, daca vrei sa vorbim despre saracie, inteleg, daca vrei sa vorbim despre violenta in familie sau alcoolism, inteleg, daca vrei sa vorbim despre divort si despre problematica familiei monoparentale, inteleg, daca vrei sa vorbim despre boala si despre cancer, inteleg... daca vrei sa vorbim despre singuratate... inteleg... Despre ce vrei sa vorbim si crezi ca nu as fi persoana potrivita?
        Asadar, in deriva in care ma gaseam, faceam calcule si analize tuturor actiunilor din trecutul meu. Incercam sa inteleg care au fost miscarile gresite sau ce mi-a ramas bun, pentru a ma putea agata si incepe o reconstructie.
       Toti cei care inca mai erau langa mine atunci, tineau sa-mi aminteasca ca sunt o luptatoare si ca asa cum am depasit toate experientele anterioare, voi trece si de perioada aceasta si voi renaste ca pasarea Phoenix, cum, de altfel, o facusem de multe ori pana atunci. Imi amintesc ca le spuneam c-am obosit, ca nu mai vreau sa lupt cu viata asta, ca mi-ar placea si mie sa ma bucur, dar uite c-am ajuns ca Iov (din Biblie), pe un petec de cenusa, fara nimic, scarpinandu-mi bubele cu un ciob...
      Altii incercau sa ma incurajeze indemnandu-ma sa vad partea plina a paharului... Recunosc ca argumentul acesta m-a sacait intotdeuna, pentru ca eu am sustinut permanent ca nu ma pot minti. N-am inteles niciodata valoare partii pline, sau nu m-a multumit indeajuns cat sa ma pot incuraja cu ea.


Partea plina a paharului care "suplineste" aspectele pozitive ale vietii, nu reprezenta pentru mine un avantaj. Faptul ca exista ceva, care umple un gol, nu inseamna neaparat o implinire. Calitatea acelei parti pline, conta pentru mine mai mult decat cantitatea... Mult mult decat atat, ca sa ajungi la partea plina intotdeuna trebuie sa treci prin partea goala, si ca sa te poti bucura sau folosi de continutul acesteia, trebuie sa se produca schimbul... partea plina sa umple partea goala si invers...

      Intr-un mare pahar pe jumate plin, sau pe jumatate gol se gasea existenta mea pe Terra in perioada cand ma indeletniceam cu toate aceste analize... Trecutul plin, viitorul un mare gol, prezentul linia firava de demarcatie. 

      Intr-o zi, mi-am asezat o noua panza pe sevalet, pentru cateva ore de rasfat cu culorile mele, cand, am inteles pentru prima data, valoarea marelui gol. Partea goala a paharului, viitorul neconturat, vidul, golul,  poarta in el o infinitate de posibiltati. Binecuvantarea golului aduce cu sine libertatea creatiei si infinitatea de optiuni cu care poate fi construit.

Am inteles atunci ca sunt iubita si chiar rasfatata de Divinitate, ca la jumatatea vietii, am sansa de a reconstrui din nimic celalata jumatate avand avantajul experientelor partii pline, a primei jumatati de viata... M-am intrebat atunci surazand, retoric, ca incurajare si ca o exprimare victorioasa a descoperirii facute: cine naiba' n-ar vrea sa aiba sansa, la jumatatea vietii sa o ia de la capat si sa aiba si intelepciunea acumulata din experienta tumultoasa a primei jumatati? Yess!!!

    In tot acest timp, pasarea din mine isi intindea pe nesimtite aripile si tot acest proces aducea cu sine, o deviere de perspectiva ce se indeparta in fiecare zi de sablonul vechi cu cateva grade. Mi-am luat zborul in cautarea celor mai frumoase "podoabe" pentru jumatatea goala, si pentru "noul tablou" al vietii mele. Am inceput sa pictez cu sentimente frumoase, cu dragoste, cu bucuria fiecarei dimineti si cu asteptarea surprizelor placute aduse de fiecare zi, cu binecuvantarea soarelui si florilor, cu zambetul celor din jur si cu perspectiva infinitului in directia mea de zbor...


Partea goala apartine viitorului... si poti aseza in ea o infinitate de continuturi... Ce vrei sa contina?