nu știu cine sunt,
nu știu dacă mai sunt...
Nu am nimic,
nu mai vreau nimic.
Stau și privesc...
e tot ce mi-a rămas,
privirea...
O lume goală, un suflet gol, o minte și mai goală...
stau și privesc între viață și moarte.
sunt pulbere din amândouă.
Niciuna nu ma vrea...
Am încercat să înduplec viața să mă primească,
să mă iubească...
i-am arătat că vreau...
că pot...
că reușesc...
i-am dat totul ca sa-i cumpăr iubirea...
am ascultat-o,
am înfruntat-o,
ne-am confruntat,
ne-am împăcat,
am luptat pentru ea...
Degeaba...
nu mă vrea.
M-am întâlnit cu moartea...
ne-am privit adânc.
Nu m-a vrut.
Ne-am certat,
mi-a reproșat ca o înșel cu viața, că nu-i sunt fidelă.
Mi-a întors spatele și a plecat mai departe...
Stau azi între viață și moarte și niciuna nu mă vrea...
M-am împrietenit cu timpul,
e singurul care mă însoțește și se scurge odată cu mine.
Privim amândoi înspre viață și moarte,
Zâmbim.
Ne zîmbim unul altuia...
„niște fraiere... și viața și moartea...”
Râdem.
Nu ne primesc, dar nu pot exista fără noi... fără noi doi...
n-ar mai fi viață dacă n-ar fi vietăți,
n-ar mai fi moarte dacă n-ar mai fi morți...
N-ar fi niciuna dacă timpul nu s-ar așeza între ele...
Dar dincolo de viață și moarte...
stau si privesc,
legănându-mă cu timpul...
într-un spațiu infinit de liber...
știut doar de noi...
Dansăm.
Iubirea noastră nu va pieri niciodată
pentru ca suntem una...
Stau azi între viață și moarte...
niciuna nu mă vrea.
Doar timpul...
nu mă va părăsi niciodată.
El nu e nici gol, nici străin...
el curge prin venele mele,
eu îl respir...
Respir timpul și privesc între viață și moarte...
Niciuna nu ma vrea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu