Asistența socială... și puloverul roz

M-am gândit să scriu despre experiența mea de azi, în ideea că aș putea fi un „bun” exemplu pentru vulnerabilitatea și spiritul caritabil al feminității doamnelor, mai ales în perioada asta... (evident pot fi și alambicată, sofisticată și neclară, dar mă voi face coerenta pe parcurs...)

Astăzi am intrat într-un magazin, nu că era în plan, dar ... că... era în drum. Și cum mă învârteam dezorientată, căutând, cred, „sensul vieții”, aud la un moment dat, dintr-un colț... plânsete, vaiete, jale mare. Când ma uit, ce să vezi... un biet pulover care „plângea” de mama focului.

Mai trecusem pe acolo, și acest „individ” mic și drăgălaș, era așezat undeva, mult prea „sus” ca să pot „ajunge” eu la el. Acum era jos, într-un colt, cu un „bilet” mare pe el care atenționa că nu mai are valoarea de altă dată... Hmmm... Mi s-a făcut o milăăăă...

Și ca un bun asistent social ce mă consider, m-am aruncat repede să fac un studiu de caz. De anchetă nu aveam timp că eram prea gră

bită... Și constat toată nedreptatea pe care „societatea” în care se găsea „micuțul” i-o făcuse. Marginalizat, respins, abandonat, nedreptățit, etichetat, discriminat... Am considerat că sunt deja aspecte îndeajuns de serioase ca sa ma gândesc la scoaterea lui din „mediul” în care toți erau indiferenți.(Știți voi, neglijența, indiferența... forme de abuz... etc) Unde mai pui ca era singur și roz, deci un „el”...roz... Și să nu mai vorbesc despre deprivarea de libertate sau chiar sechestrare... Ce putea sa i se mai întâmpleee...? La imaginea de sine, clar ca nu s-a mai gândit nimeni... Cât putea să mai îndure „micuțul”?

Ața că am decis să propun scoaterea din mediul defavorizant și ostil, și integrarea lui într-o „familie” responsabilă, cu o mama fie ea și „surogat” dar care să-l îngrijească și să-și asume aceasta responsabilitate.

Totul a decurs foaaarteeee repedeee. Cine zicea că procesul de „adopție” sau „asistență maternala” e un „drum” anevoios în țara asta? Nici pomenealăăă....
Am făcut dovada că vreau și pot să îl includ în viața mea, într-o manieră responsabilă până la „maturitatea” lui... și gata!!!! Am venit cu el acasă...

Deci, doamnelor, puteți fi „buni asistenți sociali” în perioada asta... pentru toate situațiile asemănătoare care va ies în cale... Zic și io`...:D

* P.S. Dacă am omis etape din „planul de intervenție” sau „procesul asistențial”... fiți și voi îngăduitori și puneți pe seama ploii de afară...