Femeile aleg? (2)

 
Cine intră primul în viața celuilalt? Cine sparge gheața? Cine, pe cine agață? Cine alege?

    Nu moare nimeni dacă transmite cu subiect și predicat că e interesat de cineva...! Teama de a nu fi refuzați, teama de a nu ne face de rușine este de fapt, teama de poziționare inferioara... Poziționarea pe o treaptă inferioara în relația cu celălalt ne duce tocmai la nivelul real al imagini de sine. Când suntem refuzați, poziționați mai jos decât celalalt, avem senzația că s-a deschis ușa sinelui și celalalt a scos la iveala exact ce e acolo înăuntru. Din cauza aceasta ne temem și evităm pe cât posibil să facem primul pas. De fapt e o fantasmă pe care ego-ul ne-o flutură prin minte.
    Lipsa încrederii în sine, o imagine și o stimă de sine scăzute și descoperirea acestor vulnerabilități nu face decât să ne afunde și mai mult în angoasă sau teamă. Așa că, încercăm să împachetăm totul, într-un ambalaj pompos cu care ne fâțâim în fața celuilalt, poate, poate ne ”cumpără”. Dacă nu ne ”cumpără” înseamnă că nu îl mulțumim și că probabil știe sau a văzut că dincolo de ambalaj produsul e inferior. Pentru că, așa cum am susținut în numeroase ocazii ”nevoile și imaginea de sine” ne controlează viața, iar relația dintre ele este indubitabil într-un raport foarte corect. ”Cumpărăm” ce avem nevoie, iar nevoile sunt satisfăcute pe măsura a ceea ce suntem. În fond, cumpărăm ce ne place și ce ni se potrivește. Cei/cele care au încredere în sine și o relație echilibrată cu ei înșiși, nu se vor teme de refuz sau cel putin nu vor face din asta un obstacol în a-și exprima intențiile, dorințele sau preferințele
    Revenind la ideea inițială, dar mai ales la ceea ce scriam în articolul trecut, cred că nu știm să comunicăm, ne temem de vorbe, de reacții, cred că suntem învățați să ne temem și cred ca suntem învățați să comunicăm superficial.
    Personal cunosc și poziția femeii de a aștepta să fie ”aleasă” dar și poziția femeii care ”sparge gheața”. Nu dau sfaturi, și nu intenționez să orientez pe cineva spre un anumit comportament, dar evident că nu am pierdut nimic când am avut inițiativă indiferent de răspuns. Am rămas, eu, aceeași și mi-am continuat viața în stilul meu. Problema pe care o identific eu, nu este că ”îndrăznești” sau că ești ”refuzat” ci modul în care se realizează asta. Pentru că dacă știi să comunici corect, clar, deschis și cu umor dar în limitele bunului simț nimeni nu va simți că pierde sau câștigă ceva...
 

   
     P.S.  Nu exclud explicația temerii de refuz din perspectivă sociologică, a controlului social și al ”competiției” care acaparează traiectoriile noastre cu totul (nu doar în sfera socială), așa cum îmi sugera, într-o discuție, un prieten (nu-i dau nume pentru că nu am cerut acceptul pentru asta). Voi aborda acest subiect într-un articol viitor, sau mai degrabă mi-ar plăcea ca autorul ideii sa scrie despre asta, fiind un blogger foarte cunoscut și foarte apreciat.