'Ai mă doamnă, că am citit!

          Citeam de curând, un articol scris de un bun prieten, despre o secvență memorabilă, prin profunzimea ei, din viața lui George Călinescu, într-un dialog cu proprietara camerei pe care o închiriase, în primii ani de „profesorat”:
- Tot mai înveți, maică?...
- Dar eu nu învăţ, cocoană, eu citesc.
- Ei, citeşti! Dacă citeşti nu înveţi?...

         Dacă citeşti nu înveţi?  Întrebarea, trebuie să recunosc, mi-a rămas în minte, după lecturarea articolului, multă vreme. N-aș putea spune exact, de ce. Poate pentru simplitatea ei, la suprafață, sau poate pentru naivitatea omului simplu (în limbaj comun), necitit, neînvățat, needucat, în fața neînțelesului act de citire, în general.
        Astăzi, întrebarea a căpătat conotații noi pentru mine, poate mai mult ilare decât de profunzime științifică, când examinand în sesiunea de restanțe un student de-al meu, am adresat câteva întrebări din materia disciplinei cu pricina. Consideram că..., nici nu mai știu cum să-i spun..., ar fi trebuit s-o citeasca, s-o învețe (măcar de acesta dată :) ), sau poate mai exact spus, în acest caz, s-o parcurgă. Dar, cum în vremurile noastre nimic nu ar trebui să mă mai surprindă..., studentul meu, neștiind nimic, dar fâstacindu-se în balansul dintre neștiință și gandul re-reexaminarii, păli și spuse:
- 'Ai mă doamnă, că am citit!

Comentariile ar fi de prisos și ar știrbi din frumusețea momentului în care mi-am dorit, încă o dată, să am studentă, bătrâna care întreba cândva... Dacă citeşti nu înveţi?