Am constat în ultima vreme că oamenii invocă cu ardoare cuvântul „simplu” pentru oricare dintre activitățile și trăirile de zi cu zi, ca o incantație, pentru liniște și pentru relaxare. De cele mai multe ori ne dorim ca ceea ce avem de făcut să fie simplu, calea spre împlinirea dorințelor să fie lipsită de complicații, și până și virtutea designului de orice fel e... „simplu”.
O viață simplă..., sună bine? Nimeni nu-și mai doreşte astăzi o viață simplă, ci una bogată, obținută, însă, pe căi simple. Dar nu despre asta aș vrea să vorbesc, ci despre iubire. Despre ” iubirea simplă”. Ai auzit vreodată despre ea? Sunt convinsă ca... da.
De ce fugim când dragostea aduce complicații? Din teamă, din laşitate, din egoism sau din orgoliu? Încercăm, de multe ori, să explicăm și să analizăm iubirea, ca și cum ar fi vorba de o mașinărie sau de produsul ei. Vrem să-nțelegem ceva ce n-am creat, ceva sublim ce ia ființă fără voia nostră. Vrem să o modelăm ca pe o plastelină și să o construim ca pe un joc din cuburi, mai „simplă”. Dar în vâltoarea calculelor încrâncenate, uităm ceea ce e mai important.
Probabil ca ți s-a întâmplat(ca și mie, de altfel) să fii speriat când ai simţit că te îndrăgostești. Ce ai ales atunci? Ai pus stavilă sufletului, ai strâns din dinţi, ai respirat adânc și ai ales să fie simplu sau ai trăit iubirea complicată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu