joi, 16 septembrie 2010

Dicționar EL-EA și EA-EL

      După ce, conform felului meu de-a fi, am mai comis astăzi o stângacie de comunicare, cu o persoană de sex opus, mi-am dat seama că, deși s-au scris rânduri și pagini și... volume despre comunicarea dintre femei și bărbați, n-a editat nimeni până acum un dicționar feminin-masculin și masculin-feminin.

      Utilitatea unui asemenea dicționar, nu cred că trebuie susținută cu sârguință, în condițiile în care cea mai uzitată și neînțeleasă limbă, la nivel universal, este cea folosită ca o condiție sine qua non, între cei doi (unici în existența terestră), El și Ea.
     Știu, îmi vei argumenta imposibilitatea existenței, prin invocări de rațiuni care susțin individualitatea, unicitatea în detrimentul unei generalizări constant supărătoare, de genul: voi barbații..., voi femeile. Deși sunt de acord, continui să susțin că orice limbă (limbaj) are regulile ei, reguli ce generalizează într-o măsură, convențional acceptată, semantica „termenilor”, în realizarea unei comunicări cât mai eficiente, astfel încât generalizarea de care spuneam se realizează oricum, mai mult sau mai puțin.
  
  ... povestea ar putea fi lungă, poate chiar interminabilă, însă...





       ... rămân, în continuare, confuză..., fără să știu dacă stângăciile mele se datorează inexistenței unui asemenea dicționar(de care, recunosc, aș avea uneori nevoie, ca de aer) sau  unei inhibiții datorate tocmai faptului de conștientizare a absenței lui?



   

5 comentarii:

  1. hai sa scriem noi dictionarul, macar pana la litera M

    RăspundețiȘtergere
  2. parerea mea.., stiu ca ele sunt diferite, ei sunt identici. nu cred ca ar ajuta un vocabular decat EA-EL, ei oricum nu se complica. :)) de citit ce sa mai discutam.

    seara frumoasa si succes la scris amandurora!
    eu va sustin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc Claudia. Bine ca ai spus-o tu... ai intregit articolul:))) Asta... ca sa fiu putin rea cu EL (in general)...

    Cat despre Mihai, banuiesc c-ar fi in stare sa se incumete..., cu sufletul si cu mintea lui... ar iesi o capodopera, cu siguranta! Eu fac coperta :))

    Multumim că ne susții! :)

    RăspundețiȘtergere